Articol scris de Ana-Maria Anghel, Expert Politici Publice la Issue Monitoring
Raportul dintre cetățeni și autoritățile publice centrale și locale este consacrat de Constituția României (art. 31), dreptul la informație fiind unul dintre pilonii democrației moderne. Acest raport adună sub umbrela sa o serie de elemente, iar astăzi îți propunem să discutăm despre unul care este mereu în atenția societății civile și a mediului de afaceri: transparența decizională.
Legi care garantează transparența decizională
La 13 ani de la Revoluție, autoritățile din România au adoptat Legea nr. 52/2003, modificată și completată ulterior, care bune bazele legale întocmai transparenței decizionale. Această lege a venit și a întărit cadrul legal instituit 2 ani mai devreme, prin Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Practic, Legea transparenței decizionale vine și sporește responsabilitatea și transparența autorităților în cadrul procesului decizional, în primul rând, și facilitează participarea activă și implicarea cetățenilor în luarea deciziilor la nivel central și local.
Ce ne propunem noi este să vedem dacă practica administrației publice centrale, din punct de vedere al transparenței decizionale, respectă cadrul legal și, deci, teoria. Mergând pe principiul cercetării empirice, vom face această comparație între practică și teorie, bazându-ne pe experiența noastră în analiza politicilor publice și pe faptele observate de-a lungul interacțiunilor noastre cu Guvernul și Parlamentul.
Transparența decizională: teorie vs practică
Primul element este perioada în care actele trebuie să fie supuse dezbaterii publice, de către ministere/instituții/autorități. Prin art. 7, alin. (2), Legea 52/2003 stabilește că autoritățile trebuie să supună consultării publicului un proiect de act normativ cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte ca acesta să intre în procesul de avizare interinstituțională și să fie adoptat de Guvern sau de autoritățile din subordinea sa.
În practică, nu toate proiectele de acte normative sunt publicate cu o lună înainte de a fi avizate. De multe ori, ministerele consideră că acel caracter urgent al actului normativ, deseori invocat, le dă posibilitatea de a nu mai respecta aceste 30 de zile. La fel și pentru perioada de 10 zile în care persoanele interesate pot depune sugestii și observații cu privire la actul normativ (art. 7, alin. (4), Legea 52/2003).
Un exemplu recent este proiectul de lege privind modificările fiscale. A petrecut 1 zi pe pagina de transparență decizională a Ministerului Finanțelor înainte să fie adoptat de Guvern. Da, au existat consultări cu sindicatele și patronatele, dar restul persoanelor din societatea civilă sau companiile fără reprezentanți în asociații au avut acces la acel proiect înainte de a fi adoptat de Guvern numai prin intermediul presei, care a publicat draft-ul actului, pe surse.
Legea 52/2003 și respectarea termenelor
Lista exemplelor este lungă, putând spune că există nenumărate cazuri în care Legea 52/2003 nu se respectă din punct de vedere al termenelor. Actele sunt publicate în consultare publică, însă această consultare nu există, ci este mai degrabă doar o informare a publicului. În activitatea noastră am întâlnit inclusiv cazuri în care un act normativ apare direct pe agenda ședinței de Guvern, fără să fi fost publicat pe paginile ministerelor. Și aici ne referim la ordonanțe, fie ele simple sau de urgență, la proiectele de legi sau la hotărâri – toate emise de Guvern. Despre ordinele ministeriale nu discutăm, pentru că acestea fac oricum obiectul aplicării actelor secundare (hotărâri de guvern, care și ele, la rândul lor, aplică legile primare).
Transparența decizională la Parlament și Senat
Referitor la Parlament, există cazuri în care lipsește transparența decizională din punct de vedere al accesului cetățenilor la întâlnirile comisiilor permanente ale celor două camere. Într-adevăr, pagina de internet a Camerei Deputaților oferă posibilitatea publicului de a privi live ședințele comisiilor sale permanente – nu toate, însă. Senatul nu are această posibilitate, deși are un canal de Youtube unde transmite live ședințele de plen. În lipsa unei transmisii live a acestor ședințe, persoanele interesate, chiar și simpli cetățeni, pot solicita comisiilor, printr-un e-mail, participarea fizică sau online, la ședințele sale. În marea majoritate a cazurilor, comisiile Camerei Deputaților admit aceste solicitări și permit participarea inclusiv online la ședințele acestora – probabil datorită unei infrastructuri IT mai solide.
La Senat, însă, aceste cazuri sunt mai rar întâlnite. La Issue Monitoring am solicitat deseori comisiilor Senatului participarea la ședințe, fie prin prezență fizică sau online, ca simpli observatori. De multe ori ne-a fost permis accesul, inclusiv online, alte ori accesul a fost doar fizic sau chiar deloc. Potrivit legislației interne, președinții comisiilor sunt cei care aprobă aceste solicitări – iar refuzul poate veni dacă în cadrul ședinței se discută chestiuni care țin de siguranța națională. Însă, la comisiile unde am solicitat participarea și nu am primit răspuns, nu a fost cazul. Mai sunt scenarii în care o ședință se amână, iar cei care au solicitat prezența află acest lucru cu întârziere, informația fiind publicată pe pagina cu agenda ședinței. De asemenea, deși există Hotărârea Biroului Permanent a Senatului nr. 26/2023, care instituie obligația organizării ședințelor comisiilor în format hibrid (fizic și online), comisiile aprobă participarea la ședință doar în format fizic și, deseori, cu 10–20-minute înainte ca acestea să înceapă – timp insuficient pentru a ajunge la sediul Parlamentului.
Concluzie
Deși teoria este bună și pusă la punct, prin legislația anterior menționată, atât Guvernul cât și Parlamentul ar putea asigura o mai mare transparență decizională. Pentru că, în fond, dacă nu lucrează cu administrația centrală sau nu are timp să cerceteze legislația, un simplu cetățean riscă să nu își poată exercita un drept consacrat de Constituție: de a participa la luarea deciziilor în stat și de a fi informat cu privire la chestiunile publice. La Issue Monitoring ne-am propus ca paleta noastră de clienți, din nenumărate domenii, dar și ONG-urile, să fie informate corect și la timp cu privire la deciziile Guvernului și Parlamentului, chiar dacă asta înseamnă insistențe aduse acestora pentru respectarea legislației privind transparența decizională.
