Participarea la dezbaterile parlamentare

parlament

În acest articol analizăm cele cinci metode prin care stakeholderii pot participa la dezbaterile parlamentare și cum funcționează ele în practica. Comisiile permamente ale Camerei Deputaților au principalul rol în dezbaterea inițiativelor legislative înregistrate în această structură a Parlamentului. Participarea la dezbaterile parlamentare oferă o serie de avantaje atât pentru reprezentanții industriilor cât și pentru societatea civilă, oferind oportunitatea de a reacționa rapid, de a identifica parlamentari interesați de subiect, de a discuta amendamente precum și de a fi implicat activ în procesul legislativ parlamentar.

Când vrei sa fii doar observator

Conform articolului 54 din regulamentul Camerei Deputaților, ședințele Camerei Deputaților sunt publice, cu excepția cazurilor în care plenul acestora prevede altfel. De asemenea, aceste ședințe pot fi transmise atât pe rețeaua internă de televiziune cât și la posturile de radio și televiziune.

Pentru participarea în calitate de observator la dezbaterile parlamentare este necesar să dai un telefon prealabil sau să trimiți un e-mail către secretariatul comisiei care va transmite solicitarea ta către președintele comisiei. Acesta trebuie să își dea acordul cu privire la persoanele care pot sta ca observatori în ședinte. Cu toate că această procedură este destul de simplă, la Issue Monitoring am întâmpinat căteodată probleme în participarea la comisii. Una din problemele întâlnite deseori este că participarea la ședințe depinde de spațiul dispoinibil în sala de ședințe. O altă problemă întâmpinată este că secretariatul comisiei nu îți transmite dacă solicitarea de participare la ședință a fost aprobată, iar colegii nostri au întâmpinat situații în care nu au primit aprobare pentru intrarea la ședință fără a primi această informație în timp util.

Cum ședințele comisiilor de la Camera Deputaților sunt aproape întotdeauna transmise online, recomandăm celor care nu doresc luarea cuvântului să urmărească aceste ședințe pe pagina oficială a Camerei Deputaților. Procedura de participare ca observator la ședințele comisiilor Senatului se desfășoară în aceiași maniera, diferența fiind că Senatul nu oferă o transmisiune oficială a ședințelor și care pot fi urmărite în online numai dacă sunt transmise de reprezentanți ai presei.

Când vrei sa iei cuvântul

Stakeholderii care sunt interesați și doresc să ia cuvântul în cadrul ședințelor comisiilor ar trebui să urmeze aceiași pași precum cei care doresc să fie doar observatori ai ședințelor. Aceștia trebuie să trimită o solicitare la secretariatul comisiei, cu mențiunea că vor să ia cuântul și punctul de pe ordinea de zi la care doresc luarea cuvântului. Nici regulamentul Camerei Deputaților, nici cel al Senatului nu fac precizări specifice referitoare la participarea persoanelor interesate la dezbaterile parlamentare, așadar putem concluziona că tot președintele comisiei este responsabil cu aprobarea listei de participanți la ședințe, deși această atribuție nu este menționată expres în regulament. Cu toate acestea, în cadrul ședinței, președintele este cel care oferă cuvântul celor interesați și stabilește timpul acordat pentru fiecare vorbitor.

Când esti chemat la comisie

Articolul 56, alin. (2) al Regulamentului Camerei Deputaților menționează că membrii comisiilor pot invita anumite persoane interesate pentru a participa la ședințele comisiilor. Un proiect de hotărâre al Camerei Deputaților aflat acum în dezbatere parlamentară dorește să modifice acest articol adaugând obligativitatea motivării invitației oferite. Astfel, membrii comisiei care invită vor trebui să furnizeze o motivare scrisă a acestei decizii. În acest caz, persoanele invitate vor putea participa la ședințe fără alte restricții și vor putea lua cuvântul la cererea președintelui comisiei. Găsim aceiași prevedere și în regulamentul Senatului, unde este menționat, la articolul 57 că președintele comisiei poate invita, la solicitarea membrilor comisiei, prezența la dezbateri a unor persoane din afara comisiei.

Dezbateri informale

Deputații și senatorii pot organiza dezbateri informale în care își doresc să adune informații și să afle opinii ale industriei sau ale societății civile. Aceste dezbateri nu au impact asupra procesului legislativ, având doar caracter informativ dar care oferă oportunitatea celor interesați de a-și exprima punctele de vedere înainte de dezbaterile parlamentare. Persoanele interesate pot fi invitate pentru a participa la aceste ședințe sau pot solicita astfel de dezbateri luând legătura cu membrii comisiilor care vor dezbate inițiativele legislative.

Dezbaterile în plen

Conform articolului 139 din regulamentul Camerei Deputaților și al articolului 120 din regulamentul Senatului, ședințele în plen sunt publice și sunt transmise atât prin intermediul televiziunii cu circuit închis cât și de reprezentanți ai mass-media. Articolul 140 din regulamentul Camerei Deputaților și articolul 121 din regulamentul Senatului menționează că la ședințele publice ale plenului pot asista diplomați, reprezentanți ai presei, precum și alți invitați dacă au o acreditare sau sunt invitați de secretarul general în condițiile stabilite de Biroul Permanent. Cetățenii au, de asemenea, posibilitatea de a participa la ședintele parlamentare pe baza unor premise de access care se distribuie la cerere, în limita locurile disponibile în lojele destinate publicului. Persoanele invitate sunt obligate să păstreze liniștea pe parcul ședințelor în plen, nu pot interveni și nu își pot exprima acordul sau dezacordul cu privire la ordinea de zi.