Transpunerea CRD VI. Supraveghere și guvernanță consolidate în sectorul financiar

Pe scurt

Ministerul Finanțelor a publicat spre dezbatere publică un proiect de lege care transpune în legislația primară prevederile Directivei (UE) 2024/1619 (CRD VI) și ale Directivei (UE) 2024/2994, consolidând substanțial cadrul de supraveghere prudențială, guvernanță, management al riscurilor și sancționare aplicabil instituțiilor de credit și firmelor de investiții, fiind astfel modificat cadrul legal existent, reprezentat de OUG nr. 99/2006.

Pentru sectorul bancar, inițiativa aduce extinderea competențelor BNR, cerințe mai stricte privind operațiunile corporative, fit & proper, riscul ESG, riscul de concentrare, precum și un regim sancționator semnificativ mai sever. Deși nu vizează direct activitatea de creditare sau recuperare, efectele sunt relevante prin impactul asupra structurii de grup, guvernanței, deciziilor strategice și expunerii la sancțiuni.

Ce se schimbă

Un prim palier vizează consolidarea independenței BNR, prin introducerea unor cerințe explicite privind prevenirea conflictelor de interese și stabilirea unor criterii obiective și transparente pentru numirea conducerii. Aceste principii sunt extinse, în mod corespunzător, și asupra ASF, în linie cu cerințele CRD VI.

În paralel, este extins și clarificat instrumentarul de supraveghere al BNR asupra operațiunilor corporative cu impact semnificativ asupra profilului de risc al entităților supravegheate. Sunt vizate, în mod expres, achizițiile și cedările de dețineri semnificative, operațiunile de fuziune și divizare, precum și transferurile semnificative de active și/sau pasive.

Impact

Pentru bănci, impactul este în principal structural și operațional, cu efecte pe termen mediu și lung:

  • Integrarea riscurilor ESG impune ajustări ale cadrului intern de risc, cu potențiale efecte asupra portofoliilor de credite, colateralului și evaluării debitorilor.
  • Regimul sancționator extins crește riscul de conformare, inclusiv din perspectivă financiară, reputațională și de guvernanță.
  • Noua competență de retragere a autorizației întărește mecanismele de intervenție timpurie, cu efecte indirecte asupra relațiilor cu creditorii, investitorii și contrapărțile.
  • Prevederi care vizează îmbunătățirea sistemului de guvernanță corporativă în cadrul instituțiilor de credit și societăților financiare holding;

De ce contează acum?

Pentru mediul financiar-bancar, transpunerea CRD VI nu este opțională și va impune adaptări rapide ale cadrului intern de guvernanță, politici și proceduri. Momentul este relevant inclusiv din perspectiva planificării strategice, reorganizărilor de grup și ajustării modelelor de risc, înainte ca noile competențe ale BNR să fie aplicate integral.

Important de reținut este că proiectul se află încă în consultare publică. După aprobarea de către Guvern, proiectul merge în Parlament pe procedura obișnuită (cu dezbateri și posibile schimbări).

Next Steps

Proiectul va parcurge procesul legislativ parlamentar, cu posibilitatea unor ajustări punctuale, însă direcția generală este ferm stabilită de cadrul european.

Recomandabil pentru bănci:

  • analiză de gap față de noile cerințe CRD VI;
  • revizuirea politicilor de guvernanță, fit & proper și risc ESG;
  • monitorizarea parcursului legislativ și a actelor secundare de aplicare.