Autor: Ana-Maria Anghel, Analist Politici Publice @Issue Monitoring
La 2 ani după ce Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 140/2021 privind contractele de vânzare de bunuri, Parlamentul a reușit să ajungă la un consens și a adoptat, prin cele două camere, Legea pentru aprobarea ordonanței. Actul normativ emis de Guvern a transpus în legislația națională prevederile Directivei (UE) 2019/771, reglementând adițional vânzările online de bunuri, dat fiind că diferențele dintre dispozițiile de drept intern în materia contractelor îi afectează atât pe consumatori, cât și pe comercianții cu amănuntul din Uniune.
Protecția consumatorilor conform Directivei Europene
Această Directivă oferă un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și sporește securitatea juridică a normelor aplicabile contractelor de vânzare a bunurilor care încorporează conținut digital sau servicii digitale. Deși Statele Membre UE erau obligate la transpunerea Directivei până pe 1 iulie 2021, autoritățile de la București au primit, inițial, o scrisoare de punere în întârziere privind acest act, reușind, mai apoi, să negocieze data de 30 ianuarie 2022 ca termen limită pentru această transpunere. În fine, Ordonanța a fost, până la urmă, publicată în Monitorul Oficial pe 30 decembrie 2021.
Varianta prin care România a ales să transpună Directiva (UE) 2019/771
Varianta prin care România a ales să transpună Directiva (UE) 2019/771 prevede, în mare, dreptul oricărui consumator la rezoluțiunea contractului sau la reducerea prețului în cazul în care vânzătorul nu repară sau nu înlocuiește bunurile într-un termen rezonabil – Art. 11, alin (4). Totodată, au fost definite, pentru prima oară, bunurile cu elemente digitale – „orice obiect corporal mobil care încorporează un conținut digital sau un serviciu digital sau este interconectat cu acestea, astfel încât, în absența respectivului conținut digital sau serviciu digital, bunul nu și-ar putea îndeplini funcțiile” (Art. 2, pc. 2), precum și conținutul digital – „date produse și furnizate în format digital” (Art. 2, pc. 6). În schimb, vânzătorul poate refuza să aducă în conformitate bunurile dacă reparația sau înlocuirea sunt imposibile sau i-ar impune costuri care ar fi disproporționate, luând în considerare toate circumstanțele – Art. 11, alin. (3). În plus, ordonanța instituie și o serie de cerințe obiective de conformitate a bunurilor și scopurilor vândute de comercianți, pe lângă cele subiective, precum: (i) corespund scopurilor pentru care s-ar utiliza în mod normal bunuri de același tip; (ii) sunt întocmai descrierii unei mostre sau unui model pe care vânzătorul l-a pus la dispoziția consumatorului înainte de încheierea contractului; (iii) sunt livrate împreună cu accesoriile, inclusiv ambalajul, instrucțiunile de instalare sau alte instrucțiuni pe care consumatorul se poate aștepta în mod rezonabil să le primească – Art. 6, alin. (1).
Diferențe în legislația națională față de Directiva (UE) 2019/771
Însă, în plus față de aquis-ul comunitar, Ordonanța de Urgență nr. 140/2021 prevede, acum, dreptul consumatorului la rezoluțiune și în caz de defecte minore – Art. 11, alin. (5). Totodată, spre deosebire de Directivă, Ordonanța de Urgență nr. 140/2021 nu impune consumatorilor obligația pe care o au în temeiul mai multor legislații naționale de a notifica vânzătorului un defect al bunurilor într-o anumită perioadă de timp de la descoperirea acestuia. O schimbare majoră în comparație cu Directiva 1999/44/CE și transpusă de România, este faptul că perioada pentru inversarea sarcinii probei se prelungește la doi ani – Art. 10, alin. (1).
Modificări aduse de Parlament la Ordonanța de Urgență nr. 140/2021
Surprinzător, în schimb, este faptul că Parlamentul a adus o singură modificare acestei ordonanțe, prin legea pe care a dezbătut-o și votat-o. Astfel, prin amendamentul adoptat, prevederea Guvernului care stipulează dreptul consumatorilor de a opta pentru o anumită măsură corectivă în cazul în care neconformitatea bunurilor este constatată la scurt timp după livrare, fără a depăși 30 de zile calendaristice, a fost modificată de Camera Deputaților. Noua variantă înlocuiește „pot să opteze pentru o anumită măsură corectivă” cu „beneficiază de înlocuirea bunurilor”, considerându-se că bunurile aveau deja un viciu la momentul achiziționării, sens în care, consumatorul trebuie să fie protejat prin înlocuirea acestora. Și astfel, deputații au adoptat, pe 13 iunie, la 2 ani după votul din Senat, Legea care aprobă și completează OUG 140/2021. Acum, se așteaptă ca Președintele Klaus Iohannis, căruia i-a fost deja transmis actul normativ, să semneze decretul de promulgare a Legii, pentru ca aceasta să fie publicată în Monitorul Oficial, iar modificarea adusă de deputați să intre în vigoare
Cum aplică alte țări Directiva (UE) 2019/771
Ca o scurtă comparație, spre deosebire de România, Luxemburg a pus în aplicare dispozițiile europene într-o versiune identică cu Directiva, în vreme ce Franța a folosit o formulare diferită, dar fără a afecta efectele Directivei. În schimb, Spania a decis să transpună Directiva într-un mod diferit, specificând că vânzătorul este răspunzător față de consumator pentru orice neconformitate care există la momentul livrării bunurilor și care este descoperită în termen de trei ani de la livrare, în loc de doi, ca în directivă, sau 30 de zile, ca în România. În plus, varianta iberică a reglementărilor prevede că, dacă contractul de vânzare prevede furnizarea continuă de conținut sau servicii digitale pe o perioadă mai mică de trei ani, perioada de răspundere va fi de trei ani de la momentul livrării. Pentru cei interesați, pe site-ul Eur-Lex este disponibilă o listă cu transpunerile directivei din toate statele membre.
Vrei să fii mereu la curent cu schimbările legislative? Urmărește blog-ul Issue Monitoring și nu îți va scăpa nimic!
Ai prieteni interesați de monitorizare legislativă? Distribuie articolul nostru pentru a-l ține și pe el la curent!
