În cadrul acestui articol vom exemplifica principalele motive pentru care România a trecut, într-o singură noapte, de la o țară care era văzută la nivel internațional ca unul dintre cei mai devotați aliați ai UE și NATO în Europa Centrală și de Sud-Est, la un viitor potential „cal troian” rusesc în regiune. De asemenea, la final vom veni cu o serie de recomandări pe care le văd necesare în combaterea extremismului și a influenței ruseşti tot mai crescută în mediul politic românesc în ultimii ani.
Pe lângă șocul și temerea, absolut fondată, în legătură cu o eventuală victorie a lui Călin Georgescu în turul doi al alegerilor prezidențiale din 8 decembrie, nu putem decât să sperăm că aceste alegeri au fost un duș rece necesar pentru trezirea la realitate a partidelor politice de centru (în special PSD & PNL), care au considerat în tot acest timp că prezența la guvernare le este asigurată și garantată. După cum discutam și în cadrul unui articol mai vechi, emergența extremismului românesc a fost încurajată chiar din interiorul sistemului, existând nu de puține ori suspiciunea unui blat politic cu AUR, orchestrat în special de PSD. Politicienii aflați la putere au crezut că formațiunea AUR sau presonaje ca Diana Șoșoacă și Călin Georgescu vor avea efectul pe care l-a avut ultra-naționalistul Cornelui Vadim-Tudor la alegerile prezidențiale din 2000, când electoratul l-a ales pe Ion Iliescu ghidați de frică. Această strategie s-a dovedit a fi una toxică pentru democrația românească, încurajând dezvoltarea unui mediu proprice ideilor extremiste și anti-occidentale, promovate de grupuri apropiate de vizunea Moscovei.
Din păcate, politicienii români nu au înțeles faptul că cetățenii nu te mai votează doar dacă le oferi ocazional un dezmăț cu mici și bere ieftină, le asfaltezi străzile sau le crești pensiile și salariile cu câteva sute de lei. Electoratul din prezent dorește să vadă o clasă politica integră, care își respecta promisiunile asumată în fața cetățenilor și care ia deciziile într-un mod transparent, împreună cu societatea civilă și mediul de afaceri. Problema corupției, scandalurile care au implicat cele trei personaje principale din politica românească a ultimilor 3 ani (Iohannis-Ciolacu-Ciucă), cumpărarea unei bune parți din presă cu bani publici sau inflația sunt doar câțiva din factorii care au contribuit la rezultatul-șoc de duminică.
Cum s-a ajuns aici?
Rusia. Regimul autoritar de la Kremlin știe că statele democratice au un „călcâi al lui Ahile”, care se traduce prin sensibilitatea electoratului la demagogi și lideri populiști, care amețesc cetățenii cu promisiuni deșarte. Acest lucru este exploatat la maxim de Vladimir Putin, care încearcă să submineze EU, NATO și SUA prin intermediul unor mijloace neconvenționale de război, care își propun să distrugă ordinea din interior. Folosindu-se de personaje care simpatizează și aspiră la imaginea autoritară de țar modern a acestuia, Putin reușește încet, dar sigur, să-și facă din ce în ce mai mulţi aliați în tabăra UE-NATO. În acest fel, Kremlinul se asigură că negocierea unui viitor tratat de pace cu Ucraina se va încheia în termeni cât mai favorabili acestuia, existând chiar posibilitatea (destul de mică la momentul actual) ca o eventuală retragere completă a sprijinului oferit Ucrainei să conducă la anexarea totală a acestei țări. Vecin direct al Ucrainei, soarta România este de mare interes pentru Rusia, deoarece o viitoare ieșire din tabăra aliaților Ucrainei ar însemna oprirea unei rute de aprovizionare foarte importantă pentru susținerea militară a Ucrainei și la izolarea acesteia.
Klaus Iohannis și degradarea democraţiei românești. Propabil principalul motiv pentru care electoratul românesc a ales să se orienteze spre candidați și partide anti-sistem este actualul Președinte al României, Klaus Iohannis. Ajuns președinte ca urmare a votului masiv anti-PSD, Klaus Iohannis nu și-a respectat promisiunile făcute în fața electoratului. Iohannis a ales să acționeze opus promisiunilor sale, numind mai mulţi premieri social-democrați decât Ion Iliescu, iar comunicarea cu cetățenii a fost aproape inexistentă (mai ales în ultimul mandat). Acesta este vinovat și de decăderea masivă a celor de la PNL, devenit în ultimul timp mai mult o anexă a PSD. La acestea se adaugă secretomnia, aroganța, orientarea spre lux și opulență caracteristică unui monarh autoritar, lipsa de transparență și de reacție în fața scandalurilor care au zguduit politica românească în ultimii ani. Urmărind cu „atenție și îngrijorare”, Klaus Iohannis a dus în derizoriu funcția de Președinte al României, coborând dramatic ștacheta.
Senzația că PNL și PSD formează un „partid unic”. Sub oblăduirea Președintelui Iohannis, coaliția de guvernare PNL-PSD a condus România ultimilor 3 ani printr-o perioadă caracterizată de creșterea masivă a inflației, ratei dobânzii de politica monetară, dar mai ales de creșterea accelerată a beficitului bugetar și datoriei publice. Puținele investigații realizate de presă au jugravit imaginea uni „caracatițe” politice PNL-PSD care a cuprins statul în toate structurile sale și în care clientele politica era răsplătită cu funcții importante în stat în funcție de gradul de docilitate pe care l-a arătat în relație cu Președintele Iohannis sau conducerea PNL și PSD. Această atitudine a șăsat impresia cetăţenilor că nu sunt consultați în luarea deciziilor (în special dacă ne uitîm la măsurile fiscale din ultimii ani), conducătorii celor două partide fiind siguri că prezența partidelor extremiste.
Principalele partide politice nu au luat atitudine în fața extremismului. În loc să atragă constant atenția asupra comportamentului și discursului promovat inclusiv în Parlament de principalele figuri ale extremismului românesc, politicienii puterii s-au concentrat pe conservarea status-quo-ului, preferând chiar să preia din discursul extremiștilor. Am observat cum toți candidații la prezidențiale au devenit brusc mai evlavioși, începând să promoveze în spațiul public discuție teme precum „familia tradițională”, credință, tradiții și reîntoarcerea la valorile trecutului. Acest lucru nu a făcut decât să ajute la încurajarea curentului extremist din România, exploatat mai apoi, cu mult mai mult success, de figuri precum Diana Șoșoacă, George Simion sau Călin Georgescu.
Corupție, lipsă de transparență, plagiate, sinecuri. Cariera profesională și politica discutabilă a actualului premier Marcel Ciolacu, legăturile cât se poate de clare între premier – Laura Vicol – Nordis, scadalul privind plagiatul fostului premier Nicolae Ciucă și kompromatul pe care instituțiile statului l-au dus fără nicio perdea împotriva ziaristei Emilia Șercan sau numirile politice la vârful unor instituții cheie și în consiliile de administrație ale celor mai importante companii de stat, fără a lua în calcul calitatea managementului acestora sunt numai câteva din bilele negre ale guvernării PNL-PSD. Aceste minusuri au fost exploatate cu destul de mare success de figure precum Călin Georgescu, care au știut să-și construiască capital politc pe această fundație bazată pe dezamăgire și repulsie față de partidele mainstream.
PNL și PSD au rupt contactul cu cetățenii. Cele mai mari partide ale României, aflate constant la guvernare după căderea regimului communist în 1989, nu au știut că cetățenii ar urma să voteze într-un numar atât de mare cu Călin Georgescu. Acest lucru pare absurd, având în vedere mai ales reprezentarea masivă pe care cele două partide îl au atât la nivel central, cât și local, acestea confundându-se în multe situații cu statul român. Totodată, rezultatul surpriză denotă lipsă de comunicare între diferitele niveluri de putere ale partidelor, dar și servilismul și minciuna care au pus stăpânire la nivel intern. Știm cu totii că o minciună repetată destul de des ajunge să pară un adevăr.
Simpatii legionare și nostalgia național-comunismului. Discursul lui Călin Gerogescu a reușit să reactiveze pentru o bună partea a populatiei nostalgia comunismului nationalist promovat de Nicolae Ceaușescu în cea de-a doua partea a dictaturii sale. La acest cocktail toxic se adaugă vechile simpatii legionare, care par mai puternice ca oricând de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial încoace. Masele au fost deja înfierbântate de discursurile politice cu tentă naționalistă ale principalelor partide politice, „pregătind terenul” pentru ideile și mai extremiste promovate de preprezentanții extremei-drepte.
It’s the economy, stupid! Deciziile fiscale nepopulare luate de guvernarea PNL-PSD în ultimii trei ani au contribuit și ele în mod direct la rezultatul înregistrat duminică la urme. Acest fapt avea să fie recunoscut inclusiv de liderii PNL, care au declarat că povara fiscală adusă în ultimul timp mediului de afacerii a cântărit greu în ecuația alegerilor. Un alt factor important au fost discuțiile privind viitorul plan de reducere a deficitului bugetar, plan care spune că vor avea loc o serie de „ajustări fiscale”, dar care evită să explice în ce ar consta aceste ajustări. Obișnuiți cu surprizele neplăcute din ultimii ani, când PNL-PSD au crescut taxele și au abrogat inclusiv dispoziția potrivit căreia Codul Fiscal se putea modifica prin lege care ar urma să intre în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, cetățenii și mediul de afaceri au văzut spulberată predictibilitatea fiscală de care se bucurau înainte.
Autoritățile au fost depășite de situație. Deși, cel puțin pe hârtie, Statul Român are instituțiile necesare care să raspundă amenințărilor venite din mediul online, acestea par să nu-și fi făcut treaba. Algoritmii Tik-Tok au contribuit în mod decisiv la manipularea electoratului, în special în ultimele săptămâni, prin promovarea agresivă a candidatului Călin Georgescu pe platformă. Deși acesta a declarat zero costuri electorale, este cât se poate de evident că această promovare nu poate fi făcută decât cu sume importante de bani sau cu ajutorul direct al grupului chinezesc care deţine Tik-Tok. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în comunicații (ANCOM), dar și serviciile secrete care ar fi putut interveni în această situaţie nu au reușit să oprească viralizarea bruscă și suspectă a lui Călin Georgescu în mediul online.
Amestecul Bisericii în problemele statului. Biserica continuă să execite o influență mare la nivelul politicii românești, fie că ne place sau nu. În sine, Biserica nu este cea mai democratică instituție, preferând să-și păstreze/recâștige influența pe care o avea în trecut în afacerile statului. Știm cum la toate evenimentele electorale din ultimii 35 de ani, reprezentanți ai Bisericii au făcut campanie electorală pentru diferiti politicieni, în special pentru cei care au promovat valori conservatoare apropriate clerului. Schimbările sociale și ideologice prin care societatea românească a trecut în ultimul timp au fost văzute ca o amenințare la existența Bisericii în viitor, dar mai ales la influența mare pe care aceasta o are în politică. Acesta este motivul principal pentru care George Simion, Călin Georgescu, Diana Șoșoacă, dar și Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă sau Elena Lasconi au devenit mai „evlavioși” în ultimele luni, fiecare încercând să câștige sprijinul clerului și al credincioșilor care ascultă orbește de acesta.
O bună parte a electoratului încă votează bazat pe emoții. Lipsa unui lider politic carismatic care să adune în jurul lui partidele și electoratul a atârnat greu în decizia luată duminică la urne. Discursul lui Călin Georgescu este lipsit de substanță, nu spune nimic relevant și nu vine cu soluții realiste la problemele societății românești. Totuși, electoratul pare să fie vrăjit de aerul mistic și temele pe care acesta le atinge. Trecutul glorios al românilor, românii ca aleși ai lui Dumnezeu, românii nu vor mai îngenuchea în fața străinilor etc. sunt doar câteva din constantele regăsite în discursul lui Georgescu. Georgescu s-a folosit de acest discurs în aceeași manieră în care propaganda comunistă a anilor ’80 promova acest tip de discurs pentru a contracara eventualele nemulțumiri populare privind izolarea politica și economică prin care România trecea la acel moment. Este foarte posibil ca această acțiune să trezească un sentiment de nostalgie pentru multi români care și-au trait tinerețea în acele vremuri, dar și pentru cei mai tineri care tind să creadă că „înainte era mai bine”. Totodată, discursul lui Gerogescu oferă electoratului care s-a simțit abandonat în ultimul timp de partidele mainstream acel sentiment de apartenență la ceva „mai mare” decât propria persoană (aici națiunea română), fapt care contribuie inclusiv la îmbunătățirea artificială a imaginii de sine a cetăţenilor
Concluzii. Ce este de făcut?
Extremiștii nu au rezovat niciodată problemele unei societăți. Extremismul nu va fi niciodată o opţiune viabilă sau un răspuns la actualele probleme economice și sociale. România nu este la primul episod istoric de acest fel. Amintim ascensiunea legionarilor la putere în 1940, încheiată după doar șase luni prin haos generalizat și vărsare de sânge. Partidele centriste au la dispoziție puțin maim ult de o săptămână să-și unească puterile și să ajungă la electoratul pe care l-au abandonat în acești ani. Deși greu, acest lucru nu este imposibil. Puțin peste 50% din cetățenii cu drept de vot s-au prezentat în primul tur la urne, ceea ce înseamă că o bună parte a electoratului nu s-a simțit reprezentată de cei care au candidat în primul tur al prezidențialelor.
Viitoru UE și NATO trebuie apărat la urne. O viitoare majoriatate parlamentară suveranistă, combinată cu un guvern și un președinte suvernist ar duce la o schimbare majoră a politicii externe a României. În doar trei săptămâni, România s-ar transforma din unul dintre cei mai de încredere aliați euro-atlantici în această parte a Europei, într-un cal troian rusesc. Deși partidele tradiționale sunt principalele vinovate pentru situația delicată în care ne regăsim, trebuie să precizăm că în plan extern acestea au promovat o politica pro-UE și pro-NATO, benefică României. Apartenența la UE și NATO s-a tradus printr-o perioadă de stabilitate și creștere economică constantă a țării, contribuind cât se poate de clar la îmbunătățirea nivelului de trai al cetăţenilor. NATO ne asigură securitatea în fața principalei amenințări a României, care a fost, este și va fi în continuare Rusia. Știm din istorie cum au decurs relațiile dintre români și ruși, infinit mai tensionate în comparație cu Occidentul.
Divide et impera. O Europa a „națiunilor”, în avantajul Rusiei. Agenda Moscovei promovează agresiv la nivelul statelor membre UE ideea de „Europă a națiunilor”, în evidentă contradicție cu Proiectul European. De ce această abordare? Rusia are nevoie de o Europă slăbită, deoarece știe că doar așa își poate extinde influența în regiune. Acum aproximativ 80 de ani, URSS a instaurat în mijlocul Europei o adevărată Cortină de fier cu ajutorul celor 2 milioane de soldați staționați în Centrul și Estul Europei. Astăzi, cu ajutorul rețelelor sociale, Rusia reușește să interfereze cu politica interna a statelor europene de la distanţă, printr-o propagandă bine țintită asupra grupurilor sociale care au fost ignorate de partidele aflate în prezent la guvernare.
La momentul actual, Rusia nu poate atinge acelaşi nivel economic și militar cu UE (în formula cu NATO), fapt de care lideri de la Moscova sunt conștienți. Kremlinul a preferat să acționeze după modelul folosit de KGB în trecut, model de lucru pe care Președintele Vladimir Putin îl cunoaște foarte bine. Deoarece în raport cu statele NATO nu-și poate folosi forța brută, Kremlinul a folosit propaganda, dezinformarea și minciuna ca arme veritabile împotriva unor regimuri care în ultimii ani, în special de la debutul pandemiei, au înregistrat o degradare constantă a democraţiei. Pe acest nou „pământ fertil” a fost plantată sămânța extremismului, împachetată inteligent în funcție de specificul național al fiecărui stat. În fostele state-satelit ale URSS, Kremlinul a mizat pe sentimentul anti-occidental care a fost promovat agresiv încă de la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, când URSS a instaurat fraudulos în toată Europa de Est (cu excepția Iugoslaviei) guverne marionetă comuniste.
Un imbold pentru reforma partidelor tradiționale? Deși o bună parte a societății civile a văzut în victoria lui Călin Georgescu un dezastru pentru democrația românească, trebuie să vedem și partea plină a paharului. Demisiile lui Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă de la șefia PSD, respectiv PNL, pot reprezenta o oportunitate bună de reformă a celor două partide. Este necesar ca atât PSD, dar mai ales PNL, să-și aleagă un leadership susţinut și la nivel local, nu doar central. Faptul că asistăm pentru prima oară la un tur doi prezidențial care nu implică un candidat din partea celor două partide spune multe multe despre susținerea de care cei doi lideri politici s-au bucurat în teritoriu. În plus, pentru a se reforma cu adevărat, cele două partide este necesar ca PNL și PSD să se distanțeze de Klaus Iohannis și apropiații săi.
Îmbunătățirea comunicării dintre partide și cetățeni. Este necesar ca partidele politice să coboare mai des printre oamenii, să înțeleagă care sunt adevăratele probleme pe care societatea le întâmpină. Ne amintim cum candidați la diferite funcții înalte în stat sau chiar miniștii nu au reușit să raspundă la întrebări simple ale jurnaliștilor care vizau subiecte precum prețul unui bilet de metrou, salariul minim sau costul unor alimente de bază. Izolați într-un „turn de fildeș”, politicienii actuali sunt din ce în ce mai rupți de realitatea cotidiană pe care o trăiesc milioane de cetățeni în fiecare zi. În această situaţie este greu să iei decizii care ar duce la împărțirea convenabilă a bunăstării la nivelul întregii societăți, din simplul fapt că nu sunt cunoscute problemele reale pe care cetățenii de rând le înfruntă în fiecare zi.
Educația politică, absolut necesară. Moștenirea ideologică comunistă toxică a anilor ’80, când România se regăsea în izolare economică și diplomatică ca urmare a încălcări constante a drepturilor omului de către regimul ceaușist a fost readusă la suprafață. Pentru a recunoaște și a combate acest tipar este necesar un anumit grad de educație politică. Având în vedere că populismul reprezintă cea mai mare amențare la adresa democraţiei, este necesar ca electoratul să poată identifica ideile populiste promovate în discursul politicienilor. Reușind să facă diferența dintre bine și rău, cetățenii pot face alegeri raționale, fără a mai fi lăsați conduși de sentimente.
Un partid de stânga care să poată concura cu PSD. La momentul actual, singurul partid de stânga care conteză pe scena politicii românești este PSD. Având în vedere repulsia pe care o bună parte a electoratului de stânga a dezvoltată-o față de PSD în ultimii ani, este necesar ca această masa de votanți să aibă și alte alternative. În acest fel s-ar crea și un fel de concurență între reprezentanții stângii politice românești și ar mai echilibra din punct de vedere ideologic scena politica românească. Avem nevoie de partide de stânga care să promoveze reforma sistemelor de educație, sănătate, mai precis îmbunătățirea serviciilor sociale pe care Statul Român le oferă cetăţenilor săi. O guvernare strict de dreapta nu reprezintă în sine un lucru rău, însă avem nevoie de partide care ar asigura o reprezentativitatea cât mai mare a electoratului, fie că vorbim de centru-stânga sau de centru-dreapta.
