Procedura de urgență este, așa cum menționam și în Ghidul privind tehnica legislativă procesul prin care Parlamentul adoptă acte normative mult mai repede decât în mod normal, acestea trecând totuși prin procedura parlamentară normală ( primind avize și rapoarte de la comisii).
La Camera Deputaților, inițiatorul unei propuneri legislative sau Guvernul poate cere adoptarea în procedură de urgență a actului său normativ, în conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaților, Capitolul 2, Secțiunea a 4-a , art. 115, al. 1-2, care prevăd:
(1) La cererea iniţiatorului, la propunerea Biroului permanent sau a unui grup parlamentar, Camera Deputaţilor poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative în procedură de urgenţă.
(2) Cererea iniţiatorului, propunerile Biroului permanent şi ale grupurilor parlamentare se supun aprobării Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.
Procedura de urgență se aplică direct proiectelor de legi care presupun modificarea legislației naționale pentru a corespunde cu cea europeană ( procedeu cunoscut ca armonizarea legislației ). De asemenea, se aplică același regim și dezbaterii ordonanțelor de urgență
În plus, la alineatul 4 al aceluiași articol se prevede procedura de urgență și pentru prevederile din proiectele de lege care au fost adoptate de Camera Deputaților (ca primă cameră sesizată) dar pe care Senatul nu le-a adoptat și au fost retrimise la Cameră pentru dezbatere.
Regulamentul fiecărei Camere stabilește aceste norme care vizează procedura de urgență, fiind stipulat, de asemenea, faptul că Parlamentul poate să folosească această cale și din proprie inițiativă, nu doar la cererea inițiatorului (indiferent dacă inițiatorul este parlamentar sau daca este vorba despre Guvern.
În mod specific, în cazul Senatului, solicitarea Guvernului sau a altor organe ale statului de a dezbate și adopta acte în procedură de urgență trebuie adoptată cu votul majorității senatorilor într-o ședință de plen. Dacă ședința de plen se desfășoară în ziua în care s-a făcut cererea pentru procedura de urgență, aceasta trebuie adoptată sau respinsă în plenul respectiv. În cazul în care Senatul nu este reunit în plen în ziua respectivă, cererea va fi votată în ședința de plen imediat următoare. De drept, ordonanţele emise de Guvern în temeiul art.115 alin.(4) din Constituţie se supun aprobării Camerei competente în procedură de urgenţă. De asemenea, sunt supuse, de drept, dezbaterii în procedură de urgenţă şi legile dezbătute în condiţiile art.75 alin.(4) şi (5).
Procedura de urgență presupune modificarea unor termene din dezbaterea normală. Spre exemplu, după adoptare, comunicarea către membrii Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale se face, în mod normal, în 5 zile. În procedura de urgență, termenul este de 2 zile.
În privința dezbaterii în Comisii, în mod normal termenul stabilit pentru raport nu poate să fie mai mare de 14 zile, iar în privința dezbaterilor generale, în procedura de urgentă este permisă luarea de cuvânt o singură data, de către un reprezentant al fiecărui grup parlamentar. Intervenția acestuia pe marginea proiectului nu poate depăși 5 minute, fapt care în practică determină de foarte multe ori discursuri grăbite și cereri de prelungire a timpului de dezbatere, chiar dacă acestea nu sunt prevăzute de regulament.
