În acest articol, îmi propun sa prezint pe scurt, problema transparenței lucrărilor Comisiilor Permanente ale Parlamentului. Lăsând la o parte problematica inițiativelor „parcate”, exemplu pe care l-am discutat într-un alt articol despre modificarea taxei clawback, vreau să va arat modul în care se aprobă rapoartele pentru inițiativele cu impact major, având ca exemplu, o propunere legislativă pentru reglementarea reclamelor la produse din tutun. Acest exemplu este important pentru (i) înțelegerea modului în care marii contribuabili încearcă să intervină în procesul legislativ, prin argumente de natură economică, (ii) eforturile de advocacy ale ONG-urilor care pun în evidență problema imediată a pericolului asociat expunerii la tutun, mai ales în rândul tinerilor și (iii) modul netransparent de interpretare a regulamentului Parlamentului, mai ales în cazul elaborării de rapoarte comune, dublat de tertipurile folosite de parlamentari pentru a tergiversa procedura legislativă, în defavoarea unei dezbateri reale asupra impactului inițiativei. Acest subiect este cu atât mai important acum, când pandemia de coronavirus a forțat mutarea în online a activității Parlamentului.
Cum se face o lege – impedimente?
Atunci când parlamentarii au elaborat propuneri legislative sau Guvernul a adoptat un proiect de lege, acestea sunt înregistrate la prima cameră sesizată, în general Senatul, pentru dezbatere. Poate cea mai importantă etapă din ciclul de adoptare al unei politici publice este repartizarea, de Biroul Permanent, a acestor proiecte către comisiile specializate, pentru dezbaterea și discutarea amendamentelor, în baza cărora se adoptă avize (consultative) și rapoarte, care pot fi favorabile sau negative. Este bine de reținut că după adoptarea raportului, proiectul poate fi inclus pe ordinea de zi a ședinței Camerei Deputaților sau a Senatului. Actele normative prelucrate de Parlament sunt expuse pe site-urile Camerelor. Din păcate, doar o parte din comisiile permanente ale Camerei Deputaților își transmit ședințele live. Cea mai mare parte a activității rămâne off-line. În cazul Senatului, de cele mai multe ori, ședințele sunt transmise live pe Facebook de către deputați sau senatori, ori documentate de către presă. Cei care vor să fie prezenți la dezbatere pot face o cerere care trebuie aprobată, în prealabil, de președinții de Comisii. Totuși, sunt unele cazuri în care subiectele dezbătute sunt sensibile, din punct de vedere politic. Acesta este cazul unei propuneri legislative pentru reglementarea reclamelor la produsele din tutun, rezultatul efortului colectiv al ONG-urilor anti-fumat, precum 2035fărătutun, introdus pe agenda publică de către deputatul USR Emanuel Ungureanu. Proiect a fost trimis de către Biroul Permanent al Senatul la Comisia Juridică, Comisia pentru Buget, Comisia pentru Cultură și Comisia pentru Sănătate Publică.
Lăsând la o parte complexitatea subiectului discutat, este interesant modul în care a fost gestionată dezbaterea acestui proiect. Ședințele pentru elaborarea raportului au fost organizate separat, în două cazuri, anunțate cu o zi înainte de a avea loc, fiecare comisie discutând o bucățică din proiect, pentru ca, în final, voturile să fie adunate, nominal, pentru decizia de adoptare a unui raport comun de respingere a propunerii legislative. În prezent, niciuna din camerele Parlamentului nu cuprinde în regulament un sistem prin care se asignează o importanță votului unei anumite comisii, în funcție de domeniul repartizat. În lipsa unei dezbateri comune, a lipsit și o analiză holistică a impactului propunerii legislative. Din câte îmi dau seama, membrii comisiei nu comunică suficient între ei pentru a avea o vedere de ansamblu a întregului set de schimbări.
La un moment dat, este posibil să existe un conflict între comisiile raportoare: una emite un raport negativ, alta, un raport favorabil. Cine mediază acest aspect? Acest lucru are implicații majore asupra felului în care cei interesați gestionează procesul de informare/advocacy/lobby. Am participat la aceste dezbateri și cunosc modul lor de desfășurare. În mod normal, ședința comisiei este anunțată pe site, înainte ca acesta să aibă loc. Ședința Comisiei pentru Sănătate Publică s-a desfășurat fără un astfel de avertisment, înafara Parlamentului, cel mai probabil online. Nu există nici o evidență cu privire la ce s-a discutat în cadrul celei mai importante comisii pentru aprobarea acestui proiect. Culmea, conform site-ul Senatului, Comisia pentru Sănătate Publică a adoptat un raport negativ! O simplă lectură a raportului comun final arată doar argumentele discutate predominant în cadrul ședinței Comisiei pentru Industrii și Servicii.
La capătul acestor pași, votul este și va rămâne secret și, cel mai probabil, Comitetul liderilor de grupuri parlamentare este cel care gestionează astfel de conflict, în eventualitatea unui număr egal de voturi.
Stenograme, material video, alte evidențe?
O altă problema ce ține de transparența comisiilor este faptul că stenogramele din ședință sunt publicate foarte rar. Spre deosebire de stenogramele ședințelor de plen, care se publică în Monitorul Oficial, Partea a II-a, nu există o evidență a discuțiilor din comisiile specializate. Doar Camera Deputaților publică, neregulat, înregistrări audio-video. Știu că sună pedantic și este un proces care consumă foarte mult timp al angajaților de la Parlament dar, în lipsa materialului video, pe care eu îl consider obligatoriu, acest lucru este foarte folositor pentru creșterea încrederii populației în sistemul decizional. Ușile închise și ședințele ascunse nu cuceresc inimile și mințile electoratului tânăr, urban, nehotărât. Totuși, ce s-ar putea face pe termen scurt este efortul minim necesar pentru modificarea regulamentelor, în sensul elaborării unui spațiu separat pentru declarații politici, pentru a evita aglomerarea. În contextul pandemiei, ar fi fost de bun augur ca în regulamentul camerelor să se stabilească foarte clar și procedura de lucru pentru situații de urgență. La momentul actual, soluția tehnică rămâne necunoscută și în mâna celor din Birourile Permanente. O soluție ar fi fost utilizarea unor aplicații care permit înregistrarea ședinței, precum Zoom. Chiar dacă este imperfectă, ar putea evita episoadele penibile în care dezbaterile Parlamentare sunt organizate prin Whatsapp.
Pe termen lung, decidenții vor trebui să demonstreze că există voință politică pentru a digitaliza (și digitiza!) activitatea Parlamentului. Nu este complicat! Vreau să îmi fac cont pe site-urile lor, să selectez inițiativele de care sunt interesat și să primesc update-uri pe ele. Vreau să beneficiez de platforme interoperabile, care asigură legătura între actele care vin de la Guvern și care trebuie aprobate de Parlament. Vreau ca documentele să fie publicate, într-un format standard și editabil. Vreau ca stenogramele să nu fie obligatorii doar pentru ședințele de plen, locul unde este garantat să întâlnesc cele mai multe declarații politice, ci și pentru ședințele comisiilor, locul de unde vreau să mă informez cu privire la importanța argumentelor.
În acest moment, proiectele de lege și propunerile legislative sunt încărcate pe site-urile Camerei Deputaților și al Senatului, alături de documentele aferente (în format PDF) și o sinteză a pașilor procedurali în desfășurare. Pentru cei care sunt dispuși să se joace un pic cu site-ul Camerei Deputaților, vă recomand să începeți prin a vă arunca un ochi pe lista de acte înscrise pe ordinea de zi a ședinței de plen, pentru a vă face o idee despre activitatea parlamentară, în lumina recentului scandal cu privire la adoptarea tacită a unui propuneri legislative pentru stabilirea autonomiei Ținutului Secuiesc. În Martie, erau înscrise 601 de acte normative.
